Peste 1500 de povești se întâlnesc la ITOM. Iașul simte pașii cunoscuți, dar și pe cei necunoscuți, încărcați de bucuria și nerăbdarea participanților. Un eveniment despre tineri, cu tineri pentru tineri. Peste 250 de tineri voluntari care și-au pus energia, timpul și tot ce au ei mai bun spre slujirea celor peste 1500 de tineri veniți din: Botoșani, Iași, Neamț, Cernăuți, Republica Moldova, Huși, Roman și Bacău.
LITURGHIA VOLUNTARILOR
Evenimentul tinerilor a început cu momentul voluntarilor cu Dumnezeu. Atunci când dai lui Dumnezeu din tine, de fapt dai celor dragi de lângă tine. Astfel, tinerii îmbrăcați în vișiniu au participat la Sfânta Liturghie, începând cu ora 6:30, la Catedrala Veche „Sf. Gheorghe”. Și-au încărcat bateriile cu liniște, cu încurajări, cu bucurie și cu multe zâmbete, toate pregătite pentru întâlnire.
Echipele de lucru s-au împrăștiat în toată zona centrului și a Copoului. Fiecare pregătit și dornic de a-și duce sarcina la capăt. Începutul a fost pus.
Exemplul multor tineri vine din faptul că au înțeles mesajele din edițiile anterioare, dar pe atunci în calitate de participant, iar azi în calitate de voluntar.
„Mi-am dorit să fac ceva pentru aproapele meu. Până la urmă, despre asta vorbim și în tema de anul acesta. Și asta mi-am dorit, să pot și eu la rândul meu să ofer altor tineri ce am primit eu cândva și mi-a fost de mare folos. Voluntariatul înseamnă iubire, dăruire și efort, pentru că nu este simplu, într-adevăr. Suntem plecați de acasă în timpul vacanței, dar o facem cu mare drag, când vedem bucurie și mulțumire pe chipul celorlalți.” (Elena Luculescu)
„Am ales să mă implic pentru că vreau să le ofer un impuls tinerilor să găsească frumosul și să rămână cu niște experiențe de neuitat, așa cum și eu le-am trăit pe pielea mea când am fost ca ei în postura de participant. Voluntariatul în cadrul Bisericii m-a ajutat să îmi deschid sufletul, să-mi dezvolt calitățile de comunicare, să fiu un bun ascultător și să pot oferi un sfat celui care are nevoie de acesta.” (Ramona Costaș)
CAZAREA PARTICIPANȚILOR
Drumul spre cămine nu a părut deloc lung. Echipa voluntarilor de acolo s-a bucurat de primele zâmbete ale tinerilor proaspăt ajunși și de bagajele lor cu așteptări, gânduri și trăiri.
De ce au venit cei mai mulți? Au venit să lege prietenii, să socializeze, să petreacă timp de calitate, să ducă și acasă, în familie, amintiri și experiențe, iar alții au venit ca să se reîntâlnească cu cei de anul trecut. Mulți tineri sunt la prima lor întâlnire cu căminul. Mulți tineri din Iași au dorit să fie și ei cazați pentru a simți comuniunea serilor petrecute împreună în cântări și povestiri. Gata și cazarea!
Copoul a resimțit îndată forfota. Mii de pași și mii de cuvinte până la deschidere se plimbau alături de tineri în drum spre Cuvioasa Parascheva, spre Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Ceva aparte pentru tinerii participanți și voluntari, dar și pentru ieșenii care se bucură a fi gazdă. Toți cu pancartele sus, mândri că aparțin acestui eveniment.
DESCHIDEREA EVENIMENTULUI
Deschiderea oficială a marelui eveniment a fost în incinta Mitropoliei. Cuvioasa Parascheva i-a găzduit pe toți musafirii. A avut loc slujba Te Deum și au urmat frumoasele urări de bun venit adresate de către Părintele nostru Mitropolit Teofan, primarul orașului, domnul Mihai Chirica, consilierul domnului președinte al Consiliului Județean din Iași, domnul Cosmin Stanciu și domnul prorector, conf. Univ. Dr. Ionuț Nistor.
Gândul de început al Părintelui Mitropolit Teofan, cel care oferă binecuvântare și sprijin în activitățile și evenimentele tineretului ortodox din Moldova, a fost:
„Să avem bucurie, să avem dragoste și sentimentul împlinirii. Căutând aceleași lucruri o faceți în legătură cu Dumnezeu. Mulțumesc că ați luat această cale!”.
Gândul domnului primar l-a completat foarte bine pe cel al Părintelui Mitropolit:
„Credința creștin ortodoxă este un factor al stabilității în comunitatea noastră. Nimic fără Dumnezeu, acest îndemn să vă urmeze tot parcursul vieții voastre și la rândul vostru să-l transmiteți mai departe!”.
Mulțumirile și cuvintele de încurajare au venit și din partea celorlalți reprezentanți ai partenerilor evenimentului.
„Am încredere că în cele 3 zile de ITOM veți lega prietenii, veți descoperi oameni buni care vă vor deveni modele în viață și cel mai important veți trăi experiențe care vă vor apropia mai mult de Dumnezeu și de valorile tradiționale.”
Printre cuvintele adresate tinerilor a fost și cuvântul de mulțumire al unei tinere ieșene: „Mulțumim Bisericii că ne găzduiește căutările și neliniștile!”.
Spre finalul deschiderii, tinerii și voluntarii au intonat câteva cântece în curtea mitropoliei, apoi au pornit spre liceele partenere să participe la primele două sesiuni de dialog și dezbatere pe tema „Ce pot face pentru vindecarea aproapelui meu?”.
SESIUNILE DE DIALOG
Una dintre așteptările de a se împrieteni se ivește cel mai des și începe în cadrul sesiunilor, în care tinerii sunt trimiși și repartizați în grupuri diferite de lucru. Primele două sesiuni de astăzi i-au ajutat pe tineri să se cunoască și i-au introdus în temă.
Moderatorii din acest an i-au întâmpinat pe tineri cu mult entuziasm, cu multe explicații și provocări pentru explorarea temei.
„Tema acestui an este provocatoare, ne cheamă spre a nu rămâne indiferenți și nepăsători la durerea celui de lângă noi” este unul dintre gândurile oferite de unul dintre moderatori.
Sesiunile de dialog s-au desfășurat în cadrul liceelor: Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Liceul cu Program Sportiv și Liceul Teoretic de Informatică „Grigorie Moisil”.
DEFILAREA TINERILOR
În seara aceasta s-au resimțit emoțiile anului 2017. Grădina Palas, partener al evenimentului, ne-a găzduit pentru momentul celebrării primei zilei de a fi împreună. Fiecare protopopiat a defilat în „acompaniamentul” aplauzelor celorlalți și al imnului ITO 2017. Palatul Culturii a fost din nou martorul tinerelor generații ale Moldovei.
CONFERINȚA CU PĂRINTELE PIMEN VLAD
După defilare, a sosit momentul cel mai așteptat al zilei, dialogul cu Pr. Pimen Vlad, starețul Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la Schitu Lacu din Sfântul Munte Athos. Sute de oameni s-au alăturat tinerilor la Grădina Palas pentru a primi cuvânt. Părintele și-a exprimat bucuria de a fi în mijlocul tinerilor care merg spre aceeași direcție. Ajutând pe celălalt, ne ajutăm pe noi. De câte ori avem ocazia să facem un bine, să-l facem, o fi mâna întinsă a lui Dumnezeu. Și Dumnezeu niciodată nu rămâne dator, ci iubește omul smerit, mai ales că darurile tot de la El le primim. Acestea au fost câteva gânduri pe care părintele le-a adresat.
RUGĂCIUNEA DE SEARĂ
Ce începe cu Dumnezeu, se termină cu Dumnezeu. Înainte de momentele dulci ale odihnei, tinerii și voluntarii se vor împrieteni și în rugăciune. Astfel, tinerii s-au întâlnit în puncte comune la căminele oferite spre a rosti împreună rugăciunile de seară. Rugăciunea ne pregătește pentru a doua zi care promite alte activități frumoase și plăcute.
Ziua pentru omul sau tânărul ortodox se încheie abia când a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate. Mulțumim mult pentru toate bucuriile zilei, Doamne! ITOM este despre TINERI dedicați altor TINERI, toți iubitori de Dumnezeu.
GÂNDURI ALE ZILEI
- Am fost creați să trăim în comuniune, nu în singurătate.
- Voluntarul este expresia Bisericii.
- Tânărul și omul bisericii este un om al prezentului.
- Frumusețea va salva lumea. Nu cea a trupului, ci sufletele frumoase.
- Sufletele care se pregătesc să primească alte suflete, au nevoie să le hrănească mai întâi pe ale lor.
- Atunci când dai lui Dumnezeu din tine, de fapt dai celor dragi de lângă tine.
- Dumnezeu iubește omul smerit.
- Binele se face dezinteresat, fără a aștepta ceva răsplată.
- De câte ori avem ocazia să facem un bine, să-l facem și El niciodată nu rămâne dator.
- Uneori vindecarea poate presupune și întoarcerea la simplitate.