Cred că am pățit fiecare dintre noi măcar o dată în viață să călcăm într-un spin sau într-un mărăcine, umblând desculți prin curte sau pe câmp. Dacă nu te oprești și nu-l scoți la timp, mersul este îngreuiat și șchiop... Timpul trece, iar el își târâie picioarele în loc să zburde, să facă piruete, să uite de rana din picior și să fie liber.
„Măi băieți, știți ce înseamnă să te spovedești? Înseamnă să-ți scoți schini din călcâi. Pricepeți? Ca să poți merge cum se cade.” Așa îi învăța cu ani în urmă un părinte călugăr pe studenții pelerini pe la mănăstirile din Moldova.
Cred că am pățit fiecare dintre noi măcar o dată în viață să călcăm într-un spin sau într-un mărăcine, umblând desculți prin curte sau pe câmp. Dacă nu te oprești și nu-l scoți la timp, mersul este îngreuiat și șchiop. Locul poate chiar să se infecteze. Când eram copii și trebuia să păzim vacile satului pe imaș, în zilele rânduite, nu de puține ori luam cu noi și o minge și jucam fotbal desculți pe pășune. Din când în când, puteam vedea câte un puști stând pe iarbă și meșterind ceva în talpa piciorului adusă sub privirea atentă. Știam că se luptă cu un spin „cules” de prin iarbă în furia jocului. Uneori era nevoie și de un ac de cusut pentru ca operația să fie reușită deplin. Cu spinul în talpă nu te poți plimba fără de grijă. Mersul este însoțit de suferință, este fără elan și șovăielnic. Oricând se poate declanșa durerea. Asemenea este și cu păcatele.
O conștiință încărcată nu ne permite o preumblare liniștită și plăcută prin viață. Prezența păcatului în călcâiul sufletului nu ne îngăduie să pășim destins și să ne bucurăm de cale. Mintea noastră stă la ghimpe, iar sufletul este cuprins de temeri. Fiecare pas ne doare, este o suferință. De ce înșir toate aceste gânduri? Am văzut oameni care se spovedesc, adică vin la doctor să-și scoată spinii și cu toate acestea continuă să meargă șchiopătat, să se plângă, să înainteze încet și nesigur. Călătorul spune că s-a descărcat de toată greutatea, dar mersul șontâc îl vădește că nu este așa. După spovedanie, orice medic se așteaptă ca pacientul să înceapă să învețe mersul drept, lin, neșchiopătat. Dar nu! M-am întrebat de ce și m-am întrebat din nou de ce? Am făcut tot ce s-a putut face pentru oamenii aceștia și nu se vede nici o îmbunătățire. Am realizat în timp că dificultatea mersului lor vine din faptul că nu și-au scos toți spinii. De ce-ar mai șchiopăta cineva dacă nu mai este urmă de spin în călcâi? Acolo, undeva, a mai rămas ceva! Sau poate șchiopătatul vine doar din mintea omului?! Să se fi învățat atât de mult cu rana păcatului, încât chiar tămăduit să mimeze boala? Timpul trece, iar el își târâie picioarele în loc să zburde, să facă piruete, să uite de rana din picior și să fie liber. De ce se întâmplă așa? Nu știu. Știe fiecare în dreptul lui.
(Părintele arhim. Nicodim Petre)
Citește alte articole despre:
