Preotul și tânărul – împreună pe drumul către Dumnezeu

Tinerii nu știu că pot să zboare, că pot face lucruri minunate care să-i ajute să înțeleagă rostul vieții, să reușească să se descurce singuri, să fie liberi. Până capătă încredere în ei și siguranță, au nevoie să-și pornească zborul sprijinindu-se pe aripile credinței celor mari; a părinților, a preotului, a profesorului. Zborul lor este împlinirea noastră, a celor mari. Nu avem nevoie de nimic de la ei. Doar să le vedem zborul...libertatea în Dumnezeu. Dar cine să-i învețe toate acestea?

Un pescar ce-și încerca norocul pe malul mării, sub un perete de stâncă, a văzut într-o zi cum un vultur și-a împins puiul din cuib și l-a lăsat să cadă în gol. Puiul, bătând haotic din aripi, încerca să-și regăsească echilibrul, dar neputincios, cobora vertiginos spre pământ.

 - Va muri zdrobit de pietre, și-a spus pescarul, când, deodată, tatăl plonjând din înălțime, a venit sub pui și l-a prins pe spatele lui puternic. Apoi, s-a înălțat din nou și l-a aruncat încă odată în gol. Manevra s-a repetat până ce vulturașul a învățat să zboare.[1]

Tinerii nu știu că pot să zboare, că pot face lucruri minunate care să-i ajute să înțeleagă rostul vieții, să reușească să se descurce singuri, să fie liberi. Până capătă încredere în ei și siguranță, au nevoie să-și pornească zborul sprijinindu-se pe aripile credinței celor mari; a părinților, a preotului, a profesorului. Zborul lor este împlinirea noastră, a celor mari. Nu avem nevoie de nimic de la ei. Doar să le vedem zborul...libertatea în Dumnezeu. Dar cine să-i învețe toate acestea? Mulți dintre ei nici nu mai știu că este zbor. Se vorbește tot mai puțin despre el. Cine să-i învețe cum se face? La școală sunt învățați să știe, nu să facă. Primesc note pentru ceea ce memorează în bancă. Părăsindu-și cuibul cald, păcăliți că deja știu, mulți se zdrobesc de stânci. Cine să le vorbească despre zbor, despre lumină, despre infinit? Părinții lor? Mulți dintre ei n-au gustat niciodată nici zborul și nici libertatea. Cum ar putea oferi altuia ceea ce ei n-au avut niciodată? Dar cum să descopere că pot zbura dacă nu știu că există zbor și dacă nu-l încearcă, sub supraveghere? Tinerii nu se cunosc pe ei înșiși și nu-și cunosc posibilitățile cum puiul de vultur nu știa că poate, cu puțin efort, să se avânte pe palele de vânt. Toate sunt cu putință celui ce crede. Dar...nu știm ce putem, atât timp cât ținem aripile credinței strânse cu frică pe lângă trup. Cineva trebuie să ni le deschidă, să le pună în vânt, să ne spună că vom reuși și că se poate. Aceasta este Biserica. Ea ne învață cum să ne ridicăm de la pământ, cum să zburăm zborul ce nu se mai oprește niciodată.

[1]Vitamine duhovnicești, Anthony M. Coniaris
Citește alte articole despre: tineri, preot, credinta, Biserica
„Cea mai frumoasă podoabă a unui tânăr este inima curată şi mintea trează.”
- Mitropolitul Nicolae Bălan -