Patriarhul Ecumenic pentru participanții #ITO2017

Ediția:

Înaltpreasfinţitul Părinte Andreas, Mitropolit de Arkalochori, Castelios şi Vianis, a transmis Cuvântul Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, adresat participanților la „Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși”, Iași -2017.

Înaltpreasfințite Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei,

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,

Distinse autorităţi centrale şi locale,

Cinstiți părinți și iubiți tineri, frați în Hristos,

Mă aflu în orașul istoric al Iașilor cu binecuvântarea Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, care, prin harul lui Dumnezeu, de mai bine de un sfert de veac se îngrijeşte şi slujeşte creştinismul ortodox de sub cer, ducând lupta cea bună și cârmuind corabia Bisericii lui Hristos spre limanuri bune.

Cu această ocazie vă transmit tuturor, sfântului cler și evlaviosului popor al acestei de Dumnezeu păzite Arhiepiscopii şi Mitropolii a Bisericii Ortodoxe Române, rugăciunea părintească și binecuvântările Întâistătătorului Bisericii Constantinopolului.

Cu harul lui Dumnezeu celui în Treime, împreună cu tineri din Biserica Apostolică a Cretei, care se înscrie în jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice, vizitez orașul Iași, cunoscut drept capitala culturală a României. Iașiul constituie un simbol în istoria poporului român. Acesta a avut un rol foarte însemnat în istoria Principatelor Române, reprezentând un însemnat centru cultural elen în perioada Imperiului Otoman. A găzduit, de asemenea, la începutul secolului al XIX-lea, sediul organizaţiei Eteria, care a contribuit fundamental la eliberarea Greciei de sub jugul otoman.

Întâlnirea festivă a tinerilor ortodocşi creştini, organizată de Biserica Ortodoxă Română, reprezintă un eveniment important bisericesc, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a semnalat în Mesajul Sfântului și Marelui Sinod, „Biserica Ortodoxă se adresează tinerilor, care caută deplinătatea vieții în libertate, dreptate, creativitate, dar și iubire. Ea îi cheamă să se alăture în chip conștient Bisericii Celui care este Adevărul și Viața. Să vină oferind trupului eclezial vitalitatea lor, neliniștile, preocupările și așteptările lor. Tinerii nu reprezintă doar viitorul Bisericii, ci și prezentul dinamic și creativ la nivel local și ecumenic”.

De asemenea, s-a subliniat faptul că „Biserica le oferă tinerilor nu doar «sprijin», ci şi «adevărul» noii vieţi divino-umane în Hristos. Tinerii ortodocşi trebuie să fie conştienți de faptul că sunt purtători ai tradiţiei seculare şi binecuvântate a Bisericii Ortodoxe, însă totodată ei sunt şi continuatorii acestei tradiţii, ei vor păzi plini de curaj şi vor cultiva cu dinamism taina cerească şi pământească a Ortodoxiei pentru a oferi mărturia creştină cea bună. Din rândul vostru vor ieși viitorii slujitori ai Bisericii lui Hristos. Voi, tinerii, nu sunteți doar „viitorul” Bisericii, ci şi expresia vie a vieţii Bisericii în prezent, în iubire de Dumnezeu şi de oameni”.

Iubiți tineri,

Fiind comuniune de iubire, după modelul perihorezei treimice, Biserica noastră nu poate decât să împărtășească suferința și să vină în sprijinul „fratelui prea mic al Domnului”, al celui bolnav, al celui sărac, al celui străin, al orfanului, al celui în vârstă, al celui singur, al celui îndurerat, al celui trădat, al celui prigonit, al celui refugiat, al celui lipsit de adăpost, al emigrantului, al șomerului, al deținutului, al dependent şi rob, al celui diferit, al copilului nenăscut, al femeii maltratate, al victimei oricărui fel de exploatare și a crimelor de război.

Într-o lume în care pacea, interioară și exterioară, este pusă la încercare în foarte multe moduri, Biserica vine, asemena unei busole, care arată direcţia, pentru a le inspira tinerilor prietenia, împreună-lucrarea, înțelegerea, încrederea reciprocă.

Mireasa lui Hristos îl ridică, îl vindecă și îl ajută pe tânăr să promoveze sinceritatea în relațiile interpersonale, respectul față de drepturile omului, concurența nobilă, cinstea, curăția, renunțarea la interesul personal, voluntariatul. Îl ajută, de asemenea, să abordeze cu respect mediul natural, ca templu al tainei vieții și podoabă a Creatorului.

Biserica se străduiește să vă ajute pe voi, pe tineri, prin comorile harului Sfintelor Taine şi prin experiențele tradiției ascetice. Este firesc ca la primii voștri pași, să fiți vulnerabili și să aveți nevoie de mai mult sprijin și să căutați modele. Mărturia monahismului ortodox și a experienței vieții parohiale, cu activitățile multiple pe care aceasta le implică, îi oferă tânărului puncte de referință constante și nezdruncinate.

Un eveniment capital în cadrul activităților tânărului creștin îl reprezintă participarea la slujbele Bisericii și la Taina Sfintei Euharistii, unde noi, ortodocșii, depășind orice diferențe dintre noi, care țin de limbă, de naționalitate, de culoare sau de rasă, devenim membri ai Trupului lui Hristos. În acest sens, Părintele Dumitru Stăniloae afirmă: „Ortodocșii înțeleg Biserica în lumina Sfintei Euharistii. Întreaga viață a Bisericii, cuvântul și Tainele, emană din Sfânta Euharistie și își găsesc împlinirea în ea. Prin urmare, Euharistia nu este doar o taină, ci marea taină  a participării la viața Sfintei Treimi, recapitularea întregii istorii a mântuirii în Hristos și pregustarea Împărăției viitoare” (Dumitru Stăniloae, Dio e Amore, Indagine Storico-Teologico nella Prospettiva Ortodossa, Cita Nuova, Roma, 1986).

Dragi tineri ortodocşi creştini, trăind în mijlocul actualelor probleme pe care le ridică  societatea multiculturală secularizată, sunteți chemați să fiți părtași la tradiția duhovnicească a Bisericii Neamului nostru Ortodox. În Biserică orice diferențe ce țin de identitatea națională sau de capacitatea de cunoaștere, patimile omenești, slăbiciunile, oricare ar fi ele, sunt depășite în taina experienței duhovnicești pe care ne-o oferă credința ortodoxă, care unește cerul cu pământul.

 Închei această cuvântare, punându-vă la suflet, ca îndemn, cuvintele părintești ale Patriarhului Bartolomeu, rostite la a doua Conferință Internațională a Tineretului Ortodox, din anul 2007 de la Constantinopol: „Ca membri ai Bisericii, și voi, prieteni, tineri și tinere, sunteți mădulare ale Trupului lui Hristos și fiecare dintre voi, băiat sau fată, fără deosebire, aveți locul și rolul vostru personal în cadrul acestui Trup divino-uman, potrivit darului și talantului pe care vi le-a hărăzit Dumnezeu sau pe care vi-l va încredința în viitor. Și va trebui să conștientizați la timp care este acest talant și acest dar și prin urmare, care sunt îndatoririle voastre și care este rolul vostru personal, pe care Dumnezeu așteaptă să îl împliniţi în cadrul Trupului Său eclezial . Și după ce vă veți încredința de acest lucru aveți datoria de a săvârşi această slujire cu simțământ de responsabilitate și cu bunăvoință, spunând din adâncul inimilor voastre: « Iată-mă, Doamne! ... Vorbeşte, Doamne... Iată-mă, robul Tău ascultă!»”.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi!”