- Ce-o mai fi și cu această Întâlnire a tinerilor de la Piatra Neamț? Și mai este organizată și în timpul concediilor!
- Este organizată în timpul vacanței de vară, când să fie organizată?!
- Și de unde să-i iei pe tineri acum, în vacanță? Sunt plecați la mare, la bunici... De unde?
- Cum de unde? Sunt pe aici, printre blocuri. În Piatra Neamț, în Iași, în Botoșani nu există tineri ai nimănui. Fiecare tânăr locuiește pe teritoriul unei parohii. Chiar dacă un liceean nu a intrat niciodată în biserică, el nu este în afara responsabilității noastre pastorale. „Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale... Eu sunt Păstorul cel bun și cunosc pe ale Mele”1 Nu putem păstori oameni pe care nu îi cunoaștem.
- Păi n-ai cum să-i cunoști pe toți.
- Cum așa? Putem spune că ne ocupăm de tinerii unei parohii dacă nu știm cine sunt, unde învață, ce preocupări au, ce întrebări îi frământă, prin ce încercări trec?
- Ușa bisericii este deschisă. Dacă are cineva nevoie de mine, eu sunt acolo și sâmbăta, și duminica...
- Nu este suficient să spunem că ușa bisericii este deschisă. De fapt această expresie arată clar dezinteresul pentru viața duhovnicească a tinerilor, nepăsarea față de chipul lui Hristos.
- Și ce să fac acum? Să umblu după ei prin oraș, prin discoteci?
- Și ușa staulului era deschisă, dar Păstorul cel bun a plecat să caute oaia pierdută. Misiunea începe atunci când ieșim din așteptare și începem să căutăm. Când ne punem sufletul pentru fiecare credincios.
-
- Și cum îți imaginezi? Ce ar trebui să fac? Ei au invitație deschisă în permanență la biserică.
- Sunt invitați în permanență de grupul de prieteni, pe rețelele sociale, de cluburi, de industria jocurilor de noroc, de pornografie, de alcool și de droguri. Toți îi invită și îi vânează. Noi, Biserica, așteptăm ca tânărul să vină singur. Cum vezi treaba asta?
- Nu vezi cum vorbesc pe internet despre noi?
- Dacă scriu ce scriu pe rețele, dacă nu vin la biserică asta nu înseamnă neapărat că sunt împotriva Bisericii. Poate nu i-a invitat nimeni. Poate că nu au întâlnit încă un preot care să le arate că îi vede, că îi prețuiește, că îi pasă și că este interesat sincer de viața lor. Mulți nici nu știu că în Biserică există un loc și pentru ei și că sunt așteptați.
- Oamenii sunt liberi. Aleg să meargă unde vor.
- Am o întrebare. Ești conștient că, dacă Biserica nu îi formează pe tineri, îi va forma altcineva. Dacă noi nu le vorbim despre iubire, le va vorbi internetul, pe limbajul lumii ăsteia și după valorile unei societăți a consumului fără scrupule? Dacă nu le vorbim despre libertate, le vor vorbi patimile. Dacă nu le vorbim despre demnitatea trupului, le va vorbi pornografia. Dacă nu le arătăm bucuria unei comunități adevărate, vor căuta apartenența în locuri care le promit afirmarea și mai știu eu ce? Crezi că este corect ca în numele libertății să îi lăsăm baltă, să îi părăsim? Mie nu mi se pare corect. Tinerețea nu rămâne niciodată neocupată.
-
- La noi s-a făcut anul trecut o conferință pentru tinerii din protopopiat.
- Pastorația tinerilor nu înseamnă numai o conferință pe an.
- Dar ce înseamnă?
- Înseamnă, înainte de toate să-i cunoaștem, înseamnă dialog, implicare în problemele care-i frământă la vârsta lor. Înseamnă a-i pregăti corect pentru viață.
- Păi nu-i pregătește școala? Cum să-i mai pregătim și noi?
- A-i pregăti înseamnă a le oferi arme pentru a se putea apăra de capcanele societății, de duhurile întunericului. Au nevoie de Biserică chiar dacă nu înțeleg la vârsta asta puterea ei. Un tânăr nu rămâne lângă Biserică numai pentru că a auzit un discurs frumos. Rămâne pentru că a întâlnit oameni adevărați, pentru că și-a găsit prieteni, pentru că simte că preotul are încredere în el, pentru că își aude numele rostit cu drag și pentru că a simțit că viața lui are valoare înaintea lui Dumnezeu.
- Eu am întrebat ceva despre ITOM-ul ăsta și matale mi-ai făcut capul mare cu pastorația tinerilor.
- Păi m-ai întrebat, am răsopuns. Am convingerea că investiția în tineri este investiția cea mai necesară în reușita unui neam. Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova este o invitație către Dumnezeu. Nu trebuie să rămână doar un eveniment frumos de două zile. Ea poate fi începutul unei lucrări permanente în fiecare parohie. Tinerii care vor participa trebuie cunoscuți, păstrați aproape și chemați apoi în lucrarea comunității din care fac parte. Altfel, riscăm să avem un eveniment reușit, fotografii frumoase și emoție, dar să nu construim o comunitate.
- Eu doar am spus că este vară și pe lângă câte am de făcut mai trebuie să mă ocup și de adus tinerii la ITOM.
- Pastorația tinerilor nu este o activitate suplimentară, ci o parte esențială a slujirii preoțești. Nu facem decât ceea ce suntem datori să facem, nimic mai mult. Nu ni se va cere socoteală numai pentru cei care au venit singuri la biserică. Cred că va trebui să răspundem și pentru cei pe care i-am fi putut chema, dar nu i-am chemat; pentru cei ale căror daruri nu le-am cunoscut; pentru cei care au căutat un rost, un sens, iar noi nu am fost suficient de aproape încât să le arătăm că Adevărul pe care îl caută este Hristos.
- Parcă ești proful de Drept Canonic, așa vorbești.
- Dacă ajută, așa vorbesc. Să nu mai lăsăm tinerețea la întâmplare. Fiecare parohie să-și cunoască tinerii, să-i caute, să-i adune și să le ofere un loc în viața comunității. Să nu așteptăm un program venit din altă parte și nici ca altcineva să facă această lucrare în locul nostru. Tinerii sunt astăzi în licee, pe străzi, în cartiere și pe internet. Peste câțiva ani, ei vor fi părinții familiilor din parohiile noastre. Dacă îi pierdem astăzi, nu pierdem numai o generație de tineri. Riscăm să pierdem și familiile pe care ei le vor întemeia mâine.
Tinerețea nu așteaptă. De aceea, nici misiunea noastră nu mai poate aștepta.
Iulian și Marcu ()
