Sfântul Apostol Pavel : „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește”. Începem să înțelegem...
Mioara Grigore, profesoară de religie, se îndrăgostește de Viorel, un matematician. Ajung să fie împreună, se iubesc. Se căsătoresc într-o zi frumoasă de iarnă. Nu mult după aceea, Mioara rămâne însărcinată. Iar după șapte ani, familia Grigore numără deja șapte membri – soții și cei cinci copii ai lor. În sfârșit, după atâta timp, Mioara e fericită cu familia ei. Dar ceva le tulbură liniștea. Mioara observă într-o zi un nodul la sânul drept. Merge la control. Află că are cancer. Vestea cade ca un trăsnet. Familia e devastată. Ce înseamnă asta? Că nu mai are mult de trăit, cam doi, trei ani. Copiii sunt mici, n-a trecut niciunul de opt ani. Ce se va întâmpla cu Mioara și Viorel, cu dragostea lor, cu familia lor? Ce va face Viorel acum? Își va părăsi nevasta muribundă sau va lupta pentru ea?
Se produce la un moment dat un declic în viața noastră. Un moment în care ne întrebăm: ce este dragostea? cade ea vreodată? Căutăm răspunsuri. Pe internet, în mass-media, găsim numai Valentine’s day, fall in love, trandafiri roșii și ciocolată. Nu-i suficient. Mai căutăm. Pe Facebook sunt tot felul de citate. Nu ne mulțumesc. Mai căutăm. Obosiți de atâtea întrebări, auzim într-o zi la biserică spusele Sfântului Apostol Pavel : „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește”. Începem să înțelegem.
Tot Mioara spunea că „Omul nu poate cădea decât înspre locul unde-și plasează centrul de greutate”. Deci, dacă dragostea cade vreodată sau noi cădem în dragoste, „fall in love” nu poate fi decât o cădere în sus. Pentru că știm deja Cine e Dragostea, Cine e centrul nostru de greutate. Și așa, când vom cădea în dragoste, ne vom apropia și mai mult de Dumnezeu.
Viorel a luptat pentru Mioara și împreună cu ea până la ultima ei suflare. Se trezea în fiecare dimineață și storcea zeci de lămâi și portocale pentru ea, căci i se făcea rău de la tratament. Mergea cu ea la fiecare control, o ținea strâns de mână și o îmbărbăta. Ajunsese să facă toată treaba în casă, să meargă la muncă doar el, să aibă grijă de copii, pentru că ea devenise neputincioasă. Și, în amalgamul acesta de suferințe și greutăți, îi spunea mereu că o iubește. De ce oare? Poate pentru că „Dragostea nu cade niciodată”.
(Teodora Drișcu, ATOR Iași - Pentru emisiunea „Tineri către tineri”)
Citește alte articole despre:
